Asezşările ucrainene din nordul Moldovei şi Maramures, situate în zonele vecine cu masivul etnolingvistic ucrainean şi în prelungirea acestuia, sunt cele mai vechi din ţară. Mărturii arheologice şi lingvistice arată că o populaţie slavă de răsărit s-a aşezat pe aceste meleaguri încă din secolul al VI-lea, trăind alături de populaţia autohtonă românească, în timp ce cea mai mare parte a satelor locuite astăzi de ucraineni sunt menţionate în vechile acte istorice (slavone în Moldova şi latino-maghiare în Maramureş) din secolele al XIV-lea şi al XV-lea. În anul 1998, de pildă, satul Ruşcova din Maramureş a sărbătorit 625 de ani de la prima atestare documentară. Identitatea lingvistică, culturală şi spirituală a ucrainenilor din Maramureş şi din nordul Moldovei a fost asigurată şi menţinută de un adaos etnic continuu din Transcarpatia, Galiţia, Pocuţia şi nordul Bucovinei.

Huţuluii (numiţi hutani de către romani) sunt cei care locuiesc în zona muntoasă a Bucovinei, pe văile superioare ale rîurilor Suceava, Moldova, Moldoviţa şi Bistriţa Aurie. Veniţi aici încă din secolul al XVII-lea au găsit condiţii favorabile pentru a practica ocupaţiile lor tradiţionale: păstoritul, creşterea animalelor, munci forestiere, plutărit, întemeind un număr însemnat de sate şi cătune pe care le locuiesc şi astăzi. În vechile hrisoave bucovinene ei sunt numiţi "ruşi". Graiul huţulilor este înrudit cu graiurile ucrainene carpatice şi cu cel bucovinean care, la rândul lor, sunt parte integrantă a limbii ucrainene comune.

Renumiţi crescători de cai (ei au impus chiar o rasă de cai), huţulii sunt totodată maeştri în confecţionarea şi ornarea obiectelor din lemn, piele, corn, în ţesut şi în broderie. Încondeierea ouălor de Paşti (obicei cultivat îndeosebi în satele Ulma, Brodina, Breaza, Moldoviţa) le-a adus o faimă internaţională.