Denumirea de Ucraina – cuvînt care vine de la Okraina, ţinutul de la margine – este una de dată recentă, pentru că timp de secole ucrainenii s-au autodenumit şi au fost numiţi ruşi, rusini, ruteni, numele provenind de la formaţiunea statală Kievska Rus. Denumirea de Ucraina apare în timpul statului căzăcesc.

Legăturile dintre români şi ucraineni sunt foarte vechi, şi merită amintit în acest context doar faptul că cea mai veche baladă ucraineană cunoscută este despre Ştefan cel Mare. În plus, epopeea “Cuvânt despre oastea lui Igor”, disputată atât de ruşi cât şi de ucraineni, şi unii şi alţii considerând-o ca un important document de literatură veche al naţiunii respective, a fost descoperit şi făcut public de boieri moldoveni, refugiaţi în imperiul ţarist.

Chiar dacă nu întotdeauna relaţiile dintre România şi Ucraina au fost dintre cele mai grozave (principalul motiv de dispută fiind apartenenţa nordului Bucovinei şi a judeţelor din sudul actualei Republici Moldova), problemele politice au fost în mare rezolvate prin semnarea unui Tratat de bază bilateral.

În România există o importantă minoritate ucraineană, conform recensământului din anul 2002, numărul estimat al acestora fiind de 61,353 de persoane ceea ce reprezintă 0,28% din populaţia ţării. Cei mai mulţi dintre ucraineni trăiesc în judeţul Maramureş, dar şi în Suceava, Caraş-Severin, Timiş, Tulcea, Arad, Botoşani, Satu Mare etc. Prezenţa ucrainenienilor în România datează încă din secolele al XIV-lea – XV-lea, când ei erau stabiliţi mai cu seama în nordul ţării (Maramureş şi Suceava). După unii istorici prezenţa populaţiei ucrainene în aceste locuri este chiar mai veche.