Aceste obiceiuri de primavara sunt sarbatorite anual de mai toti etnicii germani aflati pe teritoriul Romaniei. Ei au o istorie indelungata pe aceste meleaguri unde au fost pe rand intemeietori de localitati si de traditii, promotori ai unei stralucite culturi pentru ca astazi sa mai fie doar o minoritate restransa interesata sa preserve urmele trecutului si sa mentina vie spiritualitatea specifica.

Dar sa vedem intai de toate cum au ajuns sasii pe teritoriul Transilvaniei. Deja in timpul cuceririi acesteia de catre unguri, realizata in mai multe etape (secolele X-XIII), regii unguri au chemat in tara colonisti germani. Cei dintai dintre acestia s-au stabilit in secolul al XI-lea pe Dunarea de mijloc. In secolul urmator, raspunzind chemarii regilor arpadieni, au venit colonisti germani si in Transilvania. Cancelaria ungara a dat acestui grup numele de "sasi". Ei isi aveau patria de origine pe Rin si la vest de Rin.

Colonizarea sasilor transilvaneni in podisul intra-carpatic a fost initiata de regele Geza al II-lea (1143-1163). Sasii erau supusi regelui, adica direct puterii centrale; isi pastrau dreptul cutumiar german si-si alegeau liber juzii. Chemati in mod explicit pentru apararea Coroanei, trebuiau doar sa predea camarii regale o parte din veniturile lor si sa indeplineasca obligatia serviciului militar. Potrivit Diplomei andreene (1224), data de Andrei al II-lea, sasii stabiliti "de la Orastie si pina la Drauseni" trebuiau sa fie un popor si sa asculte de un jude instalat de rege. Incepand cu secolul al XIV-lea, autonomia domeniului auto-administrat de sasi s-a extins neintrerupt pia ce, in 1486, Matei Corvin a poruncit unirea tuturor sasilor aflati pe "pamintul craiesc" in "Universitatea saseasca" (Universitas Saxonum), potrivit dreptului sibian. Acesta este un eveniment important in dezvoltarea sasilor in procesul lor de devenire ca natiune politica.

In aceasta calitate ei au constituit una din cele trei stari din Dieta, alaturi de nobilimea maghiara si de clasa superioara secuiasca. In prima jumatate a secolului al XVI-lea au avut loc doua evenimente importante pentru sasi. Dupa infrangerea de la Mohacs in fata turcilor, Regatul ungar s-a prabusit, iar Transilvania a devenit in 1542 un principat autonom, aflat sub suveranitatea laxa a Portii otomane. Drept urmare, a crescut rolul Dietei transilvanene, in care sasii, ca popor ce sustinea statul, erau co-responsabili pentru treburile publice. Cel de-al doilea eveniment decisiv a fost innoirea bisericeasca luterana. Prin separarea de Biserica catolica, sasii au dobindit si o viata proprie religioasa, complementara celei politice si, prin aceasta, o autonomie inca si mai mare. Reforma si umanismul precum si dezvoltarea oraselor sasesti, care au devenit importante centre mestesugaresti si comerciale, au reprezentat cele mai importante caracteristici ale istoriei sasesti din secolele al XVI-lea si al XVII-lea. In 1688-1689 Transilvania a fost cucerita de Austria. Desi Diploma leopoldina (1691) recunostea si drepturile fundamentale si libertatile sasilor, Casa imperiala austriaca se straduia sa administreze centralist imperiul si sa restranga autonomia tinuturilor nou cucerite. Desi Transilvania, acum numita mare principat, putea sa duca in continuare o anumita viata proprie, importanta ei in spatiul est-european a scazut constant.

Concurenta industriala a tinuturilor ereditare austriece si faptul ca, plasata fiind la periferia monarhiei, au silit Transilvania sa-si asume doar rolul de furnizor de materii prime, ceea ce a dus la stagnarea mestesugurilor si comertului sasesti, altadata infloritoare. Instaurarea dualismului austro-ungar in 1867 a avut efecte devastatoare asupra sasilor. Subordonarea fata de puterea exclusiva a ungurilor i-a obligat pe sasi sa adopte o pozitie defensiva. In jumatatea estica (ungureasca) a monarhiei cezaro-craiesti au fost date multe legi indreptate global impotriva tuturor ne-maghiarilor. Cu toate astea, sasii au inregistrat un nou avint economic, dar au trebuit sa consume multa energie in lupta impotriva eforturilor de maghiarizare. Curind dupa unirea Transilvaniei cu Romania, la 8 ianuarie 1919, in baza unei rezolutii majoritare a reprezentantilor lor, sasii si-au declarat aderarea la noul stat roman. Insa in scurt timp, increderea lor in rezolutia Adunarii nationale romanesti de la Alba Iulia s-a dovedit a fi o iluzie politica. Partidele si personalitatile romanesti conducatoare nu au tinut seama de drepturile de grup acordate sasilor si secuilor, pe care Romania le asumase prin tratatul de la Versailles. Sasii au putut totusi sa-si pastreze o relativa autonomie in domeniile economiei, vietii asociative, scolii si culturii. Astfel, in 1939, existau circa 750 de mii de cetateni romani de etnie germana, cu scoli in limba proprie, banci si organizatii comunitare proprii, cu numeroase asociatii si o cultura semnificativa.