Sărbătorile cele mai importante ale polonezilor din România se leagă de Naşterea şi Învierea Mântuitorului. La Lăsata Secului (Zapusty) au loc întâlniri la Casele Polone şi se servesc mâncăruri tradiţionale: bigos (mâncare de varză cu carne, cârnaţi, afumătură) şi gogoşi. La câteva zile după, urmează Miercurea Cenuşii, care marchează începutul Postului Mare când, în cadrul unei liturghii specifice, se presară cenuşă sfinţită pe capul credincioşilor. În biserici este amenajat mormântul lui Isus, la care stau de pază străjeri – „baiaşi”, în amintirea gărzii romane.

A doua zi de Paşti, polonezii se întâlnesc la Casele Polone, în prezenţa preoţilor, pentru a se
împărţi cu oul sfinţit şi a-şi face urări de bine, sănătate şi prosperitate.

Lunea Paştelui se mai numeşte şi Lunea Udă („śmigus-dyngus) în care feciorii udă fetele cu apă neîncepută din fântâni, ca semn al belşugului.

În Polonia, de Sfântul Andrei există obiceiul de a turna în apă ceară topită printr-o formă de gaură a cheii. Forma pe care o ia în apă ceara adusă de fiecare tânără fată este interpretată de o bătrână pricepută care astfel ghiceşte soarta fetelor pe anul viitor.

Popor gurmand, iubitor de veselie, cântec şi dans, tradiţiile polonezilor se aseamănă foarte mult
cu cele ale românilor. Caracteristicile lor definitorii sunt adaptabilitatea, un simţ al improvizaţiei şi priceperea de a profita la maximum de ceea ce există la momentul dat. Cineva a spus cândva că un bun bucătar polonez este acela care face o supă pentru gurmanzi dintr-un cui ruginit.