|
MINORITATI
|
Epoca marilor migratii
migraţia politică poloneză a stat sub semnul dramatismului unor momente din istoria Poloniei. Ea nu s-a constituit în comunităţi compacte pe teritoriul României, dar prin dinamismul şi personalităţile ei, a amplificat ecourile prezenţei polonezilor într-un spaţiu care le-a fost ospitalier. După înfrângerea insurecţiei lui Tadeusz Kosciusko (1794), urmată de cea de-a treia împărţire a Poloniei (1795), mulţi polonezi au trecut în Moldova şi în Ţara Românească, urmând chemarea "Cine-şi iubeşte patria să meargă în Valahia".
După unele izvoare, în Principate s-au refugiat atunci 1840 de soldaţi şi 50 de ofiţeri şi subofiţeri. Pentru organizarea lor a fost trimis, în 1796, de la Paris, generalul Ksawery Dabrowski, care a înfiinţat la Bucureşti prima organizaţie a polonezilor din Principatele Române, denumită "Confederaţia Generală a Republicii", menită să relanseze lupta de eliberare naţională. Părăsiţi de marile puteri, polonezii au fost însă înfrânţi la 11 iulie 1797 lângă Cernăuţi.
Un nou val de imigranţi s-a produs după înăbuşirea insurecţiei naţionale poloneze din noiembrie 1830. Atunci, 2-3000 de soldaţi din trupele de cavalerie ale generalului Jozef Dwernicki au ajuns în Transilvania şi în Moldova. Cu toate intervenţiile şi persecuţiile austriece, mulţi boieri moldoveni i-au adăpostit pe polonezi, organizându-şi cu ei străji înarmate. În urma arestărilor făcute de autorităţile austriece în rândul revoluţionarilor galiţieni, unul dintre funcţionarii acestora, Adolf Dawid, a fost transferat în Transilvania ca inspector de mine, unde a înfiinţat o societate româno-polonă, însuşindu-şi dezideratele românilor transilvăneni.
Cea mai puternică emigraţie politică poloneză era însă concentrată în Moldova, unde veniseră şi mulţi fruntaşi ai mişcării galiţiene. Faustyn Filanowicz. a organizat chiar un detaşament militar, "Legiunea Polonă de sud", pe care l-a pus sub comanda lui Ioan Loga (Radziszewki), stabilit la Buda Mică. În 1846, sub comanda lui Teofil Wisniowski, "Legiunea Polonă de sud" a participat la luptele din Galiţia.
Revoluţia din 1848, care a dus la formarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti, a mutat centrul de greutate al activităţii emigranţilor polonezi în Ţara Românească. La Bucureşti au sosit numeroşi polonezi pentru a sprijini revoluţia. Din Moldova, "Legiunea Polonă de Sud", cu un efectiv de 386 de luptători, a pornit pentru a se pune în slujba Guvernului Provizoriu. Din păcate, detaşamentul polonez a fost interceptat de armata ţaristă şi decimat lângă Buzău.
După înăbuşirea revoluţiei în Ţara Românească, revoluţionarii români şi emigranţii polonezi au trecut în Transilvania unde, deşi situaţia era complicată şi contradictorie, flacăra revoluţiei continua să ardă. O armată alcătuită din unguri, români, polonezi, cehi etc, condusă de generalul polonez Jozef Bem, înregistra succese împotriva trupelor austriece; în acelaşi timp însă românii transilvăneni se ridicaseră, sub comanda lui Avram Iancu, împotriva autorităţilor maghiare.
Eforturile conjugate ale românilor şi polonezilor au determinat, în cele din urmă, un acord între români şi unguri, iar Jozef Bem a devenit un erou al Transilvaniei. După înăbuşirea revoluţiei de la 1848, polonezii s-au regrupat în Moldova şi cei aproximativ 6000 de imigranţi au sprijinit activ mişcarea de unire a Principatelor Române.
|
In toamna anului 1851, revine in Moldova Zygmunt Milkowski cunoscut in literatura sub pseudonimul T.T. Jez, cu misiunea de a restabili legaturile cu teritoriile ocupate de Austria in vederea sustinerii unei noi insurectii nationale. Cind aceasta izbucneste (ianuarie 1863), multi polonezi pun iar mina pe arme, Zygmunt Milkowski organizind chiar un detasament cu care incearca sa forteze trecerea prin Moldova (iulie 1863), pentru a provoca un conflict intre marile puteri europene, cu eventuale beneficii in folosul insurgentilor.
Ca in atitea rinduri, si aceasta ultima ridicare a poporului polonez a fost infrinta si un nou val de emigranti a pornit spre Romania, socotita "teritoriul cel mai prietenos si favorabil". Printre sustinatorii polonezilor se numara principele Al. I. Cuza, care semna cu placere ordinele de numire a lor in functii importante. Medicul lui curant era doctorul cracovian, Feliks Gluck, iar aghiotant un polonez naturalizat, Nicolai Pisotki. La rindul lor, polonezii si-au exprimat in numeroase ocazii simpatia pentru domnitor si loialitatea fata de poporul care le-a oferit ospitalitate.
In Moldova, Julian Lukiasiewski, excelent organizator si medic apreciat, fost comisar al Guvernului national al insurgentilor, a infiintat la Mihaileni Societatea bibliotecii polone (1866-1892), adunind in jurul ei numerosi polonezi. Chiar daca intre 1869-1870 o parte dintre imigranti, beneficiind de amnistia acordata, se intorc in tara, multi au ramas, iar intre ei se remarca dr. Gustav Otremba, stralucit medic, care a profesat intii la Hirlau, apoi la Iasi. Autor al numeroase studii stiintifice, Otremba a fost si presedinte al Societatii de medici si naturalisti din Iasi (1887-1891), colonel si medic sef de corp de armata in razboiul din 1877-78. G. Otremba s-a impus si in lumea muzicala compunind, impreuna cu Eduard Caudella, muzica pentru mai multe operete.
Emigratia poloneza din Bucuresti, desi numeroasa (in jur de 3000 de persoane), era si cea mai instabila. Multi emigranti "pasageri", dupa un timp petrecut in capitala, plecau in Apus sau in oraselele de provincie, unde gaseau mai usor o ocupatie. De aceea si primele organizatii (comunele) infiintate in 1867, sau sala de lectura a Bibliotecii polone s-au dizolvat foarte repede
Dupa Teofil Gluck, numit in 1864 efor al spitalelor civile in locul lui Carol Davila, Izydor Kopernicki a fost un alt polonez care s-a impus in lumea medicala romaneasca. In calitate de preparator al Muzeului scolii de medicina din Bucuresti (1864-1872), el s-a afirmat ca un stralucit antropolog, executind circa 800 de preparate care s-au facut repede cunoscute si in Europa.
Un loc aparte in arta romaneasca revine lui Witold Rola Piekarski, eminent pedagog, inzestrat ilustrator de carte si neintrecut caricaturist.
Cultura romaneasca a mai beneficiat si de talentul pictorului Tadeusz Ajduckiewicz, al caricaturistului H. Debicki sau de condeiul ziaristului si editorului unor reviste ca "Romania literara", "Generatia viitoare", Edward Adamski. De altfel, polnezii trebuie sa fi detinut un loc important in viata capitalei de vreme ce au dat si numele unor strazi, iar la aniversarile marilor evenimente din istoria lor participau, cu regularitate, si oficialitatile romane. In 1894, cind se implineau 100 de ani de la insurectia lui Tadeusz Kosciuszki, la Bucuresti aparea bi-saptaminalul in limba polona "Wiarus" (Veteranul). Aceasta publicatie se alatura altora aparute in Bucovina ocupata de Austria ("Ogniwo", "Przedswit", "Gazeta Polska"), menite sa realizeze unitatea emigratiei poloneze din Romania.
Printre susţinătorii polonezilor se numără principele Al. I. Cuza, care semna cu plăcere ordinele de numire a lor în funcţii importante. Medicul lui curant era doctorul cracovian, Feliks Gluck, iar aghiotant un polonez naturalizat, Nicolai Pisotki. La rândul lor, polonezii şi-au exprimat în numeroase ocazii simpatia pentru domnitor şi loialitatea faţă de poporul care le-a oferit ospitalitate.
În Moldova, Julian Lukiasiewski, excelent organizator şi medic apreciat, fost comisar al Guvernului naţional al insurgenţilor, a înfiinţat la Mihăileni Societatea bibliotecii polone (1866-1892), adunând în jurul ei numeroşi polonezi. Chiar dacă între 1869-1870 o parte dintre imigranţi, beneficiind de amnistia acordată, se întorc în ţară, mulţi au rămas, iar între ei se remarcă dr. Gustav Otremba, strălucit medic, care a profesat întâi la Hârlau, apoi la Iaşi. Autor al numeroase studii ştiinţifice, Otremba a fost şi preşedinte al Societăţii de medici şi naturalişti din Iaşi (1887-1891), colonel şi medic şef de corp de armată în războiul din 1877-78.
Emigratia poloneză din Bucureşti, deşi numeroasă (în jur de 3000 de persoane), era şi cea mai instabilă. Mulţi emigranţi "pasageri", după un timp petrecut în capitală, plecau în Apus sau în orăşelele de provincie, unde găseau mai uşor o ocupaţie. De aceea şi primele organizaţii (comunele) înfiinţate în 1867, sau sala de lectura a Bibliotecii polone s-au dizolvat foarte repede.
După Teofil Gluck, numit în 1864 efor al spitalelor civile în locul lui Carol Davila, Izydor Kopernicki a fost un alt polonez care s-a impus în lumea medicală românească. În calitate de preparator al Muzeului şcolii de medicină din Bucureşti (1864-1872), el s-a afirmat ca un strălucit antropolog, executând circa 800 de preparate care s-au făcut repede cunoscute şi în Europa.
Un loc aparte în arta românească revine lui Witold Rola Piekarski, eminent pedagog, înzestrat ilustrator de carte şi neîntrecut caricaturist.
Cultura românească a mai beneficiat şi de talentul pictorului Tadeusz Ajduckiewicz, al caricaturistului H. Debicki sau de condeiul ziaristului şi editorului unor reviste ca "România literară", "Generaţia viitoare", Edward Adamski. De altfel, polonezii trebuie să fi deţinut un loc important în viaţa capitalei de vreme ce au dat şi numele unor străzi, iar la aniversările marilor evenimente din istoria lor participau, cu regularitate, şi oficialităţile române. În 1894, când se împlineau 100 de ani de la insurecţia lui Tadeusz Kosciuszki, la Bucureşti apărea bi-săptămânalul în limba polonă "Wiarus" (Veteranul)..
|
|