Britanicii şi americanii îi numesc cel mai adesea gypsy, germanii – Zigeuner, maghiarii – czigány, francezii – gitan/tsigane, italienii zingaro, în timp ce majoritatea românilor îi denumesc în continuare ţigani. Toate aceste cuvinte derivă din grecescul athinganoi, care înseamnă „de neatins” şi desemnează o populaţie, de origine probabil indiană, întâlnită îndeosebi în Europa de Est. Numai că termenul de ţigan, ce are cel mai adesea conotaţii peiorative, este folosit doar de persoanele din afara grupului etnic, membrii acestuia preferând denumirea de „rrom”, care în limba de origine – sanscrită (romani) înseamnă „bărbat”, „bărbat însurat” şi, într-un sens mai larg, „persoană aparţinând grupului nostru” (noi).

Pe de altă parte, utilizarea cuvântului rrom are legatură şi cu strategia contemporană a liderilor de opinie sau politici ai etniei în sensul mobilizării membrilor, din toate categoriile, într-o aceeaşi comunitate naţională. Pe de altă parte, mai mulţi experţi, printre care şi profesorul Gheorghe Sarău, consideră că „rrom” eprezintă o transcriere mai exactă a cuvântului de bază din limba romani.

Descrişi cel mai adesea prin termeni care ţin de social şi economic, decât prin trăsăturile lor culturale, rromii rămân o mare necunoscută pentru majoritatea populaţiei României. Ei fac parte dintre minorităţile transnaţionale care nu posedă un teritoriu de origine şi care împrumută din culturile şi caracteristicile ţărilor în care trăiesc. Conştiinţa lor colectivă este de aceea diferită de cea a altor minorităţi, constând într-un mod de viaţă distinct şi în apartenenţa la grupuri informale, primând aşadar legăturile familiale, de vecinătate sau profesionale.

Aflaţi mai mereu la marginea istoriei şi a societăţilor în care au trăit, romii au beneficiat în ultimul deceniu de o atenţie şi grijă sporite, generate nu atât de nevoia de cunoaştere şi ajutorare a „străinului”, cât mai ales de obligaţia României de a-şi consolida capacitatea instituţional-administrativă privind protecţia minorităţilor.