Afectati de un razboi la care au asistat de pe margine si confruntati cu un viitor nesigur, evreii din Kosovo sint descurajati dupa declararea independentei. Un reportaj al JTA.
***
Pe un drum uitat de lume presarat cu case pe jumatate prabusite, Ines Quono se gindeste la zbaterea sa zilnica intr-o regiune care e tot atit de indepartata pentru americani ca si Oz. Doar ca in locul unui drum cu dale galbene, aici este unul farimitat, acoperit de noroi si gunoi.
“Singurul lucru care functioneaza in Kosovo sint bancile; toti sintem nevoiti sa imprumutam bani pentru a face ceva – orice”, spune Quono in virsta de 28 de ani.
Quono este unul dintre ultimii evrei care traiesc in Kosovo, o provincie din sudul Serbiei pe jumatatea statului New Jersey ca marime si care si-a declarat independenta duminica.
Somajul in Kosovo se apropie de 50%, iar venitul mediu este de 350 de dolari pe luna. “Cu totii ne facem griji pentru viitorul nostru,” spune Quono, studenta, sotie si mama a unui bebelus.
Viitorul lui Quono si al familie sale este nesigur, de vreme ce nu stiu inca daca destinul lor este in Israel sau in sud-estul Europei, unde stramosii lor au trait inca din vremea Inchizitiei din Spania secolului al XV-lea, de unde mii de evrei sefarzi au fugit in Balcani.
N-au mai ramas in Kosovo decit vreo 50 de evrei. Provenind din trei familii, sau clanuri, acestia locuiesc toti in orasul Prizren, un giuvaer rar de arhitectura veche in mijlocul unui peisaj devastate de razboi, de saracie si de era comunista.
Natiunile Unite au preluat administrarea provinciei Kosovo in 1999 dupa brutalul conflict intre albanezii kosovari care-si doreau independenta si trupele sirbe conduse de dictatorul Slobodan Milosevic.
Etnicii albanezi numara aproximativ 90% din totalul populatiei din Kosovo care este de 2,2 milioane de locuitori. Albanezii sint musulmani si locuitori foarte vechi ale acestui teritoriu.
Coruptia, criminalitatea si lipsa de investitii straine au marcat traiul din Kosovo in ultimii noua ani, perioada in care negocierile privind statutul final al provinciei dintre actuala Serbie democratica si liderii albanezilor din Kosovo au esuat.
Duminica, primul ministru din Kosovo a declarat independenta provinciei cu sprijinul Statelor Unite si a majoritatii statelor din Uniunea Europeana – si cu puternica opozitie a Serbiei, sprijinita de Rusia.
Afectati de un razboi la care au asistat de pe margine si confruntati cu un viitor nesigur, evreii din Prizren sint descurajati. Cind a inceput razboiul, ceilalti evrei din Kosovo – cei 50 care locuiau in capitala Pristina – au plecat in Serbia, unde vorbesc aceeasi limba si se simt parte a culturii sirbe. Dar cei din Prizren, unde evreii vorbesc albaneza si turca – aici se gaseste o populatie turca numeroasa – au ramas.
Astazi, cu provincia Kosovo rupta de Serbia, celor precum Votim Demiri, tatal lui Quono, care au dus un trai decent in perioada comunista, le este greu sa-si paraseasca locuintele pe care ei insisi le-au construit, in ciuda temerii ca tensiunile cu vecinii lor se vor accentua.
“Nu exista anti-semitism in trecut, dar odata cu generozitatea saudita putem vedea pentru prima oara aici o influenta a Wahabi,” spune Demiri, referindu-se la ideologia fundamentalista pe care clericii din Arabia Saudita incearca s-o exporte, insa nu cu foarte mare succes, in Balcani. “Cred ca ziarele de astazi nu-i prezinta pe evrei intr-o lumina favorabila”.
Totusi, cea mai mare grija a evreilor de aici este cea impartasita de toti kosovarii: cu ce sa-si hraneasca familiile. Astfel, au si avantaje si dezavantaje. Sint ajutati de American Joint Jewish Distribution Committee (JDC), care le furnizeaza servicii sociale, gazduieste sarbatorile religioase evreiesti si inceasrca sa-i ajute cu locuri de munca.
Partea rea este ca evreii sint niste straini in noul stat controlat de etnicii albanezi care impart cele citeva locuri de munca cu prietenii si cu familia, a spus Robert Djerassi, responsabilul oficial al JDC cu organizarea tuturor activitatilor din Kosovo.
“Nouazeci de procente dintre evreii din Prizren sint someri,” spune el.
La inceputul acestei luni, JDC a organizat un seminar pe tema oportunitatilor de obtinere a locurilor de munca pentru 25 de evrei din Prizren in virsta de pina la 40 de ani.
“Le-am spus “daca nu puteti sa va ginditi la un magazin sau la un service ca si cum ati da lectii de engleza, cred ca e timpul s-o faceti,” a declarat Djerassi pentru JTA. “Ei au incercat sa-mi explice de ce nu se intimpla acest lucru; sint foarte pesimisti”.
Exista si obstacole in relatiile evreilor din Prizren cu ceilalti evrei din regiune. “Ideea mea este sa-i fac partasi la ceva mai important, sa-i duc la evenimentele care sint organizate in Skopje sau la Belgrad. Dar copiii, de 15 sau sub 15 ani, nu vorbesc limba sirba si asta e o problema,” a adaugat Djerassi.
“Viata noastra spirituala, economica, totul este un dezastru,” spune Demiri, aratind spre acoperisul putrezit al casei sale. Copiii sai se pregatesc se pare de o eventuala plecare in Israel.
Sora lui Quono, Teuta Demiri, de 22 de ani, a petrecut cu putin timp in urma un an intr-un kibbutz, unde a studiat ebraica. Casiera la o banca din Prizren, Teuta se gindeste la aliyah (plecarea in Israel – n.r.), dar nu crede ca o sa-si gaseasca un loc de munca in Israel. Fratele sau studiaza ebraica si isi face si el griji cu privire la posibilitatea de a-si gasi un loc de munca.
“De opt ani ma tot gindesc daca sa ma duc sau nu in Israel,” spune tatal lor, Votim Demiri. Scoate o fotografie de acum 20 de ani cu mama sa vorbind cu Simon Peres la Ashdod, Israel, unde s-a mutat dupa cel de-al doilea razboi mondial in timp ce copiii sai au ales sa contruiasca socialismul in inima Europei. Dar acestia si-au cunoscut de la inceput originile evreiesti.
Cu toate astea, religia a fost departe de viata lor.
Demiri este dintr-o generatie de evrei care isi amintesc cu placere de viata din Iugoslavia din care facea parte si provincia Kosovo.
Fost director la o fabrica de textile, Demiri a fost practic somer in ultimele doua decenii, iar perspectivele sale de a-si gasi un loc de munca sint nesigure. Tot ce i-a mai ramas acum este o frumoasa casa cu trei etaje care dateaza din secolul al 19-lea, desi nu-si mai permite s-o mai pastreze.
Pentru unii dintre evreii din Prizren, aliyah este mult mai complicata decit grija somajului. Ulvi Zhalta, de 59 de ani, pare cu zeci de ani mai in virsta decit varul sau Demiri, care are 62 de ani, din cauza problemelor de sanatate pe care le are, probleme cardiace si un ochi care amaninta cu orbirea.
Ca aproape toti evreii care au locuit in Prizren dupa cel de-al doilea razboi mondial, mama lui Zhalta nu s-a casatorit cu un evreu, ci, in cazul sau, cu un barbat de etnie albaneza.
“A fost ingropata in cimitirul musulman. Nu exista cimitire evreiesti aici, dar a fost inregistrata ca membra a comunitatii evreiesti din Belgrad,” spune el.
Zhalta a adaugat ca a cerut viza pentru a pleca in Israel in 2000, dar nu a primit inca permisiunea sa plece de la Agentai Evreiasca pentru Israel. Crede ca problemele legate de originea evreiasca a mamei sint un motiv de intirziere.
Ca raspuns la cererile in cazul Zhalta, un reprezentant israelian de la Agentia Evreiasca spune ca informatiile privind cererile individuale sint confidentiale.
“Toti din familia mea vor sa plece in Israel,” spune Zhalta in timp ce luminile din sufrageria varului sau se sting din cauza opririi zilnice a electricitatii, un lucru care se intimpla in Kosovo de atita timp incit putini isi mai amintesc cu e sa traiesti fara el. (DIVERS – www.divers.ro)