Dacă întrebi un ucrainean din România care este personalitatea culturală cu care se identifică în cea mai mare măsură, sau care reprezintă cât mai mult din spiritul naţional, răspunsul este inevitabil Taras Şevcenko.

Clasic al literaturii ucrainene, Şevcenko este foarte iubit pentru că a reuşit într-un mod inegalabil să vorbească despre istoria tumultoasă a acestei naţii. “Şevcenko are numeroase versuri memorabile. Sunt foarte multe, dar amintim doar pastelul din introducerea poemului “Caterina” şi în care poetul spune <>. Este cheia în care poetul pregăteşte mesajul principal al baladei, referindu-se la clocotul, tumultul poporului ucrainean. Acest cânt este ca o rugăciune. De obicei, când se cântă aceste versuri asistenţa se ridică în picioare. Balada este o metaforă a Ucrainei înfăţişată ca o fată care n-a avut noroc în dragoste, şi care este alungată la străinii care şi-au bătut joc de ea, în acest caz străinii reprezentând Rusia, potrivit profesorului universitar dr. Ioan Rebuşapcă, de la catedra de slavistică a Facultăţii de Limbi Străine a Universităţii din Bucureşti.

Învăţământul în limba ucraineană în România are o istorie destul de lungă. Ca urmare a reformei învăţământului public din 1948, în anii ce au urmat, s-a introdus învăţământ general obligatoriu în limba maternă şi în zonele unde ucrainenii constituiau majoritatea populaţiei. S-au deschis, de asemenea, şcoli medii la Siret, Sighet, Tulcea şi în 1954 la Suceava. Au luat fiinţă două şcoli pedagogice de 4 ani la Siret şi Sighet, precum şi secţia de limba şi literatura ucraineană la Facultatea de Filologie din Bucureşti. În anul 1956 învăţau în limba ucraineană circa 8825 de elevi. După numai un deceniu şi jumătate de funcţionare, şcolile ucrainene se transformă în şcoli de predare în limba română, doar în câteva şcoli ucraineana fiind predată ca materie facultativă.

După 1990, învăţământul în limba ucraineană începe să se revigoreze, cu instruirea profesorilor pentru grădiniţe şi şcoli pedagogice în trei oraşe din România: Sighetul Marmaţiei, Suceava and Tulcea. În câteva şcoli din Maramureş se înfiinţează clase şi grupe cu predare în limba maternă, în 1997 se reînfiinţează liceul bilingv "Taras Şevcenko" din Sighetu Marmaţiei. De asemenea, la Liceul Pedagogic "Mihai Eminescu" din Suceava functionează clase speciale în care sunt pregătiţi viitori învăţători pentru şcolile din localităţile ucrainene. La ora actuală există 63 de şcoli primare în care se studiază limba ucraineană ca limbă maternă, frecventate de 7 360 de copii.

Pe lângă secţiile de limbă ucraineană de la universităţile din Bucureşti şi Iaşi, s-au înfiinţat recent încă două astfel de departamente la universităţile din Suceava şi Cluj-Napoca. Un număr mare de absolvenţi ai acestor secţii sunt trimişi în Ucraina la studii de către Uniunea Ucrainenilor din România.

În ce priveste religia, cea mai mare parte a etnicilor ucraineni din România sunt creştini de confesiune ortodoxă. În anul 1950 a fost înfiinţat Vicariatul Ortodox Ucrainean, cu sediul la Sighetu Marmaţiei, şi care a fost organizat 40 de ani mai târziu. Aceasta este o instituţie bisericească autonomă din punct de vedere administrativ, aflată sub jurisdicţia canonică a Bisericii Ortodoxe Române şi are în componenţa sa două Protopiate (Sighet şi Lugoj) cu un număr de 36 de parohii deservite de preoţi de etnie ucraineană. După reactivarea bisericii greco-catolice, în anul 1990, a fost înfiinţat Vicariatul general greco-catolic ucrainean, cu sediul tot la Sighetu Marmaţiei. El este subordonat canonic Diecezei Romane Unite cu Roma şi are în componenţa sa câteva parohii din judeţele Suceava (Radauţi, Siret, Cacica) şi Maramureş (Sighet).