Viata publica a slovacilor, atat a celor de rit romano-catolic, cat si de rit evanghelic luteran, s-a format si s-a dezvoltat in toate comunitatile slovace in jurul bisericii. Pana pe la sfarsitul secolului al XIX-lea biserica a fost cea care a initiat si dezvoltat invatamantul scolar dar si diferite forme de asociere pe baze economice, a unor societati de intrajutorare, iar la sfarsitul secolului trecut si a diferitelor asociatii national-culturale. In zona Bihorului si Salajului, care au fost si sunt subordonate din punct de vedere bisericesc episcopiei romano-catolice din Oradea, comunitatile slovace nou infiintate au functionat mai ales ca filiale ale celor existente. In scurta vreme insa, comunitatile mai mari si-au format parohii proprii.

Astfel s-a intamplat in cazul Budoiului, unde parohia independenta a inceput sa functioneze din anul 1829 si in cazul Sinteului, unde parohia independenta a inceput din anul 1844. In celelalte comunitati slovace din zona, parohii independente au aparut mult mai tarziu: la Faget in anul 1891 si la Borumlaca abia in anul 1939 (biserica proprie in anul 1972). Comunitatile slovace mai putin numeroase au ramas sa functioneze pana in prezent ca filiale, chiar daca in unele dintre ele s-au construit biserici proprii.

Datorita faptului ca episcopia romano-catolica din Oradea era maghiara, si scolile bisericesti din localitatile slovace din zonp au fost pana in anul 1921 - anul nationalizarii scolilor bisericesti de catre guvernul Romaniei Mari - in marea lor majoritate cu limba de predare maghiara. Asa ca pana atunci nu se poate vorbi nici despre implicarea bisericii in activitatile national-culturale si nici despre implicarea ei in activitatile economice locale. Cazurile singulare cand limba slovaca a fost folosita in procesul de invatamant se pot consemna numai atunci cand scolile au fost infiintate si administrate de anumite comunitati, si cand in acestea au functionat, in calitate de dascali, gospodari autohtoni de nationalitate slovaca stiutori de carte.

Evolutia si viata comunitatilor evanghelice c.a. nou infiintate in zona Ardealului si Banatului au fost determinate atat de autonomia relativa a acestei biserici in cadrul Ungariei, precum si de conditiile economice mai favorabile in comparatie cu zona Bihorului si Salajului, a comunitatilor evanghelice luterane slovace mult mai mari. In fiecare dintre comunitatile slovace nou infiintate a fost construita imediat o casa de rugaciune si la scurt timp dupa aceea si o scoala bisericeasca. In cazul Nadlacului, slovacii colonizati si-au adus cu ei atat un preot, cat si un invatator.

La fel s-a intamplat si in cazul celorlalte comunitati evanghelice, asa ca aceste comunitati religioase au aparut concomitent cu aparitia comunititilor slovace. Acolo unde aceste comunitati au fost numeroase, in scurta vreme au fost ridicate si biserici proprii (Mocrea - 1791, Butin - 1818, Nadlac - 1822, Vucova - 1858, Tipar - 1892), iar comunitatile mai mici fie ca au frecventat bisericile evanghelice germane existente, fie au trait confesional in casele de rugaciuni. Preotii care au functionat in aceste comunitati au fost, cu mici exceptii, personalitati marcante in contextul slovac al epocii.

Dupa anul 1918 comunitatile evanghelice slovace s-au afiliat la biserica evanghelica a sasilor din Romania, adicaala episcopia germana din Sibiu, cu toate ca episcopia evanghelica maghiara se straduise sa-i aduca sub tutela sa. Inca in timpul acordului de afiliere la episcopia din Sibiu, initiatorul caruia a fost preotul Ludovit Boor, s-a convenit si infiintarea ulterioara a unui protopopiat evanghelic slovac. Insa din cauza decesului preotului, dar si a unor confruntari interne cat si a stradaniilor de a infiinta o episcopie evanghelica independeta slovaca in Romania, protopopiatul slovac a luat fiinta abia in anul 1933, si primul sau protopop a fost ales preotul din Nadlac, Jan Kmet.

Dupa venirea la putere a comunistilor, o parte din averea comunitatilor evanghelice slovace (toate terenurile agricole, iar la Nadlac si o parte din averea imobila) a fost nationalizata iar imediat dupa aceea autoritatile comuniste, in anul 1953, au desfiintat si protopopiatul evanghelic a.c. slovac. Comunitatile bisericesti evanghelice slovace au fost incluse in episcopia evanghelica maghiara din Cluj, sub tutela careia se afla si astazi.

Protopopiatul slovac a fost reinfiintat abia in anul 1994. Sediul acestuia este la Nadlac si primul protopop devine preotul Dusan Sajak. Pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, la Nadlac au fost colonizate mai multe familii din Slovacia rasariteana de confesiune greco-catolica, consolidand astfel comunitatea greco-catolica de nationalitate romana din localitate. Cand, odata cu venirea la putere a comunistilor, biserica greco-catolica a fost desfiintata, o parte dintre credinciosi au trecut la ritul ortodox, in mare parte asimilandu-se, iar o parte la biserica evanghelica luterana. Dupa anul 1989 unii dintre acestia, mai ales cei trecuti la ortodoxism, revin la biserica greco-catolica. Dupa cel de-al doilea razboi mondial o parte dintre slovacii evanghelici trece la biserica penticostala, constituind in prezent o comunitate religioasa stabila.

In comunitatea evanghelica slovaca din Nadlac, in secolul trecut au aparut si primele societati de intrajutorare. Prima apare in anul 1869, societatea de ingropaciune, a carei activitate inceteaza abia in anii '50 ai secolului trecut. In anul 1865 ia fiinta aici Granarul bisericesc, care in anul 1876 se preschimba in Societatea de ajutor reciproc. Aceasta societate se transforma in anul 1876 in Casa de economii din Nadlac, din care apoi in anul 1903 ia fiinta Banca populara din Nadlac, la vremea respectiva una dintre cele mai puternice institutii financiare slovace din monarhia austro-ungara si care a functionat pana la instaurarea comunismului.