La scurt timp după răsturnarea regimului comunist, la 19 februarie 1990, se constituie Uniunea Democratică a Sîrbilor din România (UDSR), organizaţie care îşi propunea revigorarea activităţilor culturale şi a tradiţiilor minorităţii sârbe, promovarea învăţământului şi literaturii în limba sârba, păstrarea şi sărbătorirea principalelor evenimente din viaţa comunităţii.

Evenimentele tragice din Iugoslavia vecină, aflată în război inter-etnic, s-au repercutat şi asupra comunităţii din România. La începutul anului 1992, etnicii croaţi se retrag din UDSR, aşa că la 29 martie 1992, organizaţia îşi schimbă numele în Uniunea Sârbilor şi Caraşovenilor din România (USCR). Numai pentru scurt timp însă, deoarece în cele din urmă numele organizaţiei va fi de Uniunea Sârbilor din România. (USR).

Un alt eveniment politic ce avea să marcheze viaţa sîrbilor din ţara noastră este legat de intervenţia NATO în Iugoslavie, în cursul anului 1999. Imediat după începerea atacurilor aeriene ale Alianţei Nord-Atlantice asupra Belgradului şi a altor oraşe sârbeşti, deputatul minorităţii sîrbe din Parlamentul României, Slavomir Gvozdenovici, şi-a exprimat disponibilitatea comunităţii sale de a primi refugiaţi şi de a trimite ajutoare umanitare în Serbia, subliniind că este datoria lor "ca oameni creştini". Gvozdenovici a fost prezent totodată la manifestaţia a circa trei sute de persoane care au protestat în Piaţa Unirii din Timişoara, faţă de atacul Alianţei solicitând public stoparea acestuia şi a condamnat acţiunea NATO de a-i forţa pe conducătorii statului iugoslav să semneze un document prin care ar ceda Kosovo.

El a subliniat că sîrbii din România, cetăţeni loiali ai statului român, îi susţin pe iugoslavi în refuzul lor de a semna documentul prin care ar capitula şi ar pierde pentru totdeauna “pămîntul sfânt al Serbiei”. În Parlamentul de la Bucureşti, deputatul sârb a contestat textul proiectului de declaraţie privind conflictul militar din vecinătatea ţării, cerând ca poziţia Parlamentului "să fie una mai echilibrată". El a ameninţat că va părăsi lucrările Parlamentului, dacă la dezbaterea declaraţiei va fi învinuită doar partea iugoslavă, precizînd că "nu va participa la învinuirea unui popor". Gvozdanoici a amintit că, deşi există două milioane de refugiaţi de naţionalitate sârbă în urma conflictelor din spaţiul fostei Iugoslavii, în Parlamentul României nu a plîns nimeni cum se plîngea în acel moment pentru refugiaţii albanezi din Kosovo. Reprezentantul minorităţii sîrbe a părăsit totodată şedinţa Parlamentului în timpul discursului premierului britanic Tony Blair.
Sîrbii din România i-au ajutat după cum au putut pe conaţionalii lor din Iugoslavia, afectaţi de război. Refugiaţii s-au cazat pe la prieteni sau în hoteluri din Timişoara, Drobeta Turnu Severin, Buziaş

După îndepărtarea de la putere a lui Slobodan Miloşevici, Uniunea Sârbilor din România l-a salutat pe noul preşedinte ales Voijslav Koştuniţa şi şi-a exprimat satisfacţia că poporul sârb a dat dovadă de "tărie şi înţelepciune". Slavomir Gvozdenovici a anunţat că toţi sârbii din România se solidarizează cu poporul sârb şi că “suntem bucuroşi că acest prim pas în transformarea democratică s-a petrecut fără vărsare de sânge”.

Si un ultim episod: Când Parlamentul de la Bucureşti a aprobat în anul 2001 Hotărârea privind participarea României, împreună cu statele membre NATO, la acţiunile de combatere a terorismului internaţional, a existat o singură abţinere, cea a deputatului Slavomir Gvozdenovici. Acesta a susţinut că "terorismul trebuie combătut începând cu cel albanez din Kosovo" şi şi-a exprimat speranţa ca Statele Unite să-şi reconsidere poziţia "faţă de organizaţia teroristă UCK, Armata de Eliberare a Kosovo, a etnicilor albanezi".